Cum vor fi recalculate tarifele de referință RCA. Anunțul ASF

Cum vor fi recalculate tarifele de referință RCA. Anunțul ASF
Publicat: 11/02/2018, 19:38

„Aceste tarife vor fi calculate astăzi după alte coordonate decât au fost în anul precedent și este foarte important ca ele să rămână în zona acelui buffer de 36%, numit de noi Factorul N, și care face diferența dintre clienții cu risc scăzut și mediu și clienții cu risc ridicat”, a spus oficialul ASF, al cărui mandat acoperă sectorul de asigurări din portofoliul instituției.

„Clasele de bonus-malus influențează tarifele de referință, pentru că apare un factor de corecție determinat de nevoia de a crește rezervele tehnice sau de a avea în vedere cât la sută vei fi bonusat pentru un anumit număr de evenimente”, a menționat Cornel Coca Constantinescu.

În interviul pentru MEDIAFAX, vicepreședintele ASF a mai vorbit și despre asigurările obligatorii pentru locuințe (PAD), menționând că în acest an se va schimba legea de funcționare a PAID (Pool-ul de Asigurări Împotriva Dezastrelor) „în așa fel încât să crească gradul de acoperire cu asigurări” a fondului locativ.

Oficialul ASF s-a mai referit și la asigurările din turism, unde „avem în discuție un proiect de normă pentru ca turiștii să fie asigurați în cazul insolvenței unui touroperator”.

De asemenea, Cornel Coca Constantinescu a mai abordat și subiectul relației dintre companiile de asigurări și service-urile auto, recomandând să se aibă în vedere și calitatea serviciilor de reparații, nu doar tarifele pentru piese și manoperă.

Ca obiective pentru anul 2018, oficialul ASF a menționat încurajarea creării de fonduri mutuale de asigurări, unde „avem un vid legislativ”, schimbarea legii PAID, colaborarea cu instituțiile similare din UE pentru convergența reglementărilor din acest domeniu și coordonarea piețelor astfel încât asigurările de viață să capete o pondere majoritară față de cele obligatorii – RCA și locuințe.

Interviul integral cu vicepreședintele ASF, Cornel Coca Constantinescu, va fi publicat de MEDIAFAX luni, 12 februarie, ora 10.00.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
De la ce s-ar fi infectat Florin Piersic, de fapt. Amputarea piciorului, decizia drastică a...
FOTO. Transformarea incredibilă a lui Valentin Ceaușescu, la 76 de ani! Viața grea de după...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Anunț oficial despre starea lui Florin Piersic: „I s-au infectat sondele din inimă. Situaţia era...
Medicii ar putea fi nevoiți să îi amputeze un picior lui Florin Piersic! Dezvăluiri de...
Boala RARĂ de care suferă Sebastian Dobrincu. Cum l-au afectat problemele de sănătate: „Plângeam în...
Fructe pentru diabetici. Lista de fructe permise şi interzise în diabetul de tip 2
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt...
Anunț de ultim moment despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Un medic din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce înseamnă DEVANSARE pe autostradă? Este legal să depășești prin dreapta în această situație?
Guvernul a anunţat luna în care vor avea loc alegerile prezidenţiale în România
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Se SCHIMBĂ destinația BANILOR. Devine obligatoriu în toată Europa
Florin Piersic, supus unor investigații complexe. Decizia luată de medici
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Nicolae Furdui Iancu, despre absența tatălui din copilăria sa și cum reușea mama lui să...
Noi detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic! Maestrul avea septicemie: ”S-au infectat...
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se...
Prețuri tot mai mari pentru apartamentele noi. Orașele cele mai scumpe din România